Fumatul, acum 90 de ani – vătămător, sau inofensiv?

Gaspard Bauhin, în 1639, declara: „Abuzul fumatului cu pipa distruge creierul şi poate aduce nebunia“.

Buffon, în 1780, scria: „Abuzul fumătorului slăbesc mirosul şi memoria“.

Prout, în 1887, arată: „Omul slab şi bolnăvicios ajunge uşor victima acţiunii veninoase a tutunului“.

Littré (1898): „Întrebuinţarea tutunului nu răspunde nici unei nevoi naturale. Fumatul este un obicei, o plăcere cu totul închipuită, care, adesea,  se transformă într-un izvor de jenă şi de suferinţă“.

Doctorul Sichel (1863): „Am căpătat convingerea că puţini oameni fumează multă vreme peste 20 de grame de tutun pe zi, fără ca vederea şi, adesea, chiar şi memoria să le slăbească“.

Claude Bernard: „Tutunul este o otravă a nervilor“.

Trousseau acuză tutunul că produce ameţeală şi tulburări ale inimii, ale vederii şi facultăţilor intelectuale.

*     *     *

Sînt, însă, filozofi, poeţi şi chiar doctori care nu condamnă fumatul. Astfel, d-rul Gubler îl crede inofensiv. De asemenea, d-rul Fonssagrives spune: „Fumatul cu măsură este aproape inofensiv; dar abuzul are neajunsuri reale“. Tot aşa crede şi d-rul Laveran: „întrebuinţarea cumpătată a tutunului este fără inconvenient pentru oamenii puternici şi bine construiţi“.

Unii medici laudă fumatul, pe faţă. Astfel, d-rul Forget îl crede capabil să dispună la visare. Un altul, d-rul Rochard, merge şi mai departe, considerîndu-1 drept un auxiliar al muncii intelectuale.

De această ultimă părere sînt şi o mulţime de scriitori. Taine mărturisea: „Am urîtul obicei să fumez o ţigară şi găsesc foarte folositoare aceasta, căci, cînd am prima idee, ţigara mă ajută s-o aflu pe cea de-a doua“.

Emile Zola: „Am văzut că mulţi scriitori fumează destul, fără ca inteligenţa lor să sufere cîtuşi de puţin“.

Fourier proclama: „Poporul care fumează este un popor care piere!“.

Stendhal era de părere că, graţie pipei şi ţigării, Franţa „se va scufunda în visul unui coşmar somnambulic“.

Nici Victor Hugo nu prea lăuda fumatul: „Tutunul, zicea el, schimbă gîndirea în vis; prea mult vis copleşeşte şi îneacă“.

Alături de Victor Hugo, dispreţuiesc tutunul aproape toţi poeţii romantici, afară de Lamartine, care fuma, dar azvîrlea repede ţigara abia începută.

Théophile Gautier şi Alfred de Musset fumau ţigări, iar George Sand folosea chiar pipa.

Octave Feuillet şi Emile Augier fumau atît de mult, încît erau cît pe-aci să moară din această cauză. Emil Augier fuma cîte zece ţigări de foi pe zi. Tot aşa fuma şi Mark Twain, ca şi umoristul american Mac Kinley.

Bismark însă îi întrecea pe toţi. Mai ales cînd îşi dicta memoriile şi cînd era oprit de vreo şovăire în evocarea amintirilor, el avea obiceiul să-şi ia pipa favorită de pe peretele pe care se aflau agăţate vreo două mii de asemenea obiecte rare: „Ideile îmi vor veni acum, spunea el. Bătrînul meu creier s-a înfăşurat într-un fum de tinereţe“.

Calendarul Dacia (1922)