CONGÉSTIE, congestii, s. f. Aflux excesiv de sânge într-o anumită parte a corpului; boală provocată de acest aflux. ◊ Congestie cerebrală = acumulare foarte mare de sânge în vasele cerebrale. – Din fr. congestion, lat. congestio.
DISPNÉE s. f. Greutate în respirație în boli cardiace sau respiratorii; năduf. – Din fr. dyspnée, lat. dyspnoea.
FLEGMĂ, flegme, s. f. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație. Mucozitate expectorată, scuipat vâscos – Din fr. flegme.
LARÍNGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră și coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.
NEBULIZARE = Administrarea unui medicament lichid prin pulverizari nazale sau bucale.
Nebulizarile sunt indicate in cursul unor boli respiratorii cronice: astm, mucoviscidioza, bronsiectazie (dilatare a bronhiilor). Medicamentele (antibioticele, de exemplu) sunt atunci administrate cu ajutorul unui aparat, numit nebulizator, fie pneumatic, fie cu ultrasunete. Nebulizatoarele pulverizeaza produsul (nebulizatul) prin intermediul unei masti pe care subiectul si-o aplica pe fata. In timpul nebulizarii, respiratia pacientului trebuie sa fie ampla, cu scopul ca cea mai mare cantitate posibila de produs sa poata fi depusa in caile sale respiratorii.
SPÚTĂ, spute, s. f. (livr.) Mucozitate expectorată de cineva; flegmă. – Din lat. sputum, it. sputo.
TRAHÉE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros și cartilaginos, la oameni și la animale, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației din cavitatea bucală sau nazală în bronhii. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachée.