Dulce sau amăruie, ciocolata e acel “ceva bun” preferat de foarte mulţi dintre noi. Câţi dintre cei care savurează un cubuleţ de ciocolată ştiu că, de fapt, aceasta e folosită ca remediu pentru tratarea diferitelor boli şi afecţiuni, încă din secolul al XVI-lea?

Iată patru motive sănătoase, pentru a mânca ciocolată:

Tratament pentru tuse. Un ingredient pe care îl conţine ciocolata poate fi un medicament de tuse mai eficient decât remediile tradi-ţionale. Consumul de produse care conţin cacao poate creşte şansele de recuperare după infecţii virale. Aceasta e concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Colegiul Imperial din Londra.

Aliment energizant. Cacao reduce febra, uşurează respiraţia şi diminuează stresul. Ciocolata e recomandată în tratamentul pacienţilor care au slăbit foarte mult, sunt epuizaţi şi au nevoie să fie revigoraţi. Cura cu ciocolată are un efect pozitiv, stimulează sistemul nervos îmbunătăţeşte digestia, iar pacienţii încep să ia în greutate. Printre alte afecţiuni care se pot trata cu ciocolată sau cu cacao se numără anemia, oboseala psihică, problemele de lactaţie care apare după naştere, tuberculoza, febra, guta sau pietrele la rinichi.

Îmbunătăţeşte starea de spirit. Ciocolată previne carenţa de magneziu şi poate echilibra nivelul unor substanţe din creier. Are efect tonic, revitalizant, stimulează buna dispoziţie şi îmbunătăţeşte starea de spirit.

Are grijă de sănătatea inimii. Pudra de cacao e bogată în antioxidanţi benefici pentru scăderea nivelului de colesterol. Poate reduce riscul de infarct şi de accident vascular. Scade efectul colesterolului rău (LDL), desfundă şi protejează arterele şi reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge.

asthma free quit smoking magic

Proiectul Răsuceni

rasuceni
Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.